The development of the romanian education system through funding policies and european funds
DOI:
https://doi.org/10.55516/ijlso.v3i1.114Rezumat
Trăim în era informației, în care oamenii au acces la informații într-un mod care era pur și simplu imposibil în trecut. În această eră totul se mișcă și se schimbă, iar nevoia de readaptare apare constant. Proiectarea dezvoltării umane se bazează pe educație și cultură, vizând incluziunea socială, împlinirea spirituală, morală și materială a absolvenților. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, educația este într-o continuă transformare după modelele și criteriile impuse de Uniune, iar instituțiile noastre de învățământ încearcă să țină pasul cu tot ceea ce reprezintă norma europeană. În această lucrare vom aborda importanța proiectelor finanțate din fonduri europene care vizează integrarea sistemului de învățământ în modelul Uniunii Europene. De asemenea, vom prezenta drumul pe care l-a avut educația în România de la aderarea la Uniune în 2007, dar și rolul programelor de tip Erasmus în evoluția și adaptarea educației la cerințele europene. Articolul este structurat în trei părți. Prima parte analizează trăsăturile contextului european, domeniile de activitate ale Uniunii Europene, situația României față de cele mai importante probleme semnalate de Comisia Europeană, dar și politicile educaționale la nivelul Uniunii. Partea a doua descrie în prima parte abordări ale managementului de proiect, ce înseamnă un proiect finanțat din fonduri europene, precum și principalele probleme de dezvoltare transversale. Partea a treia prezintă două exemple de bune practici realizate în cadrul celui mai amplu program, și anume Erasmus dar și rolul programelor de tip Erasmus în evoluția și adaptarea educației la cerințele europene. Articolul este structurat în trei părți. Prima parte analizează trăsăturile contextului european, domeniile de activitate ale Uniunii Europene, situația României față de cele mai importante probleme semnalate de Comisia Europeană, dar și politicile educaționale la nivelul Uniunii. Partea a doua descrie în prima parte abordări ale managementului de proiect, ce înseamnă un proiect finanțat din fonduri europene, precum și principalele probleme de dezvoltare transversale. Partea a treia prezintă două exemple de bune practici realizate în cadrul celui mai amplu program, și anume Erasmus dar și rolul programelor de tip Erasmus în evoluția și adaptarea educației la cerințele europene. Articolul este structurat în trei părți. Prima parte analizează trăsăturile contextului european, domeniile de activitate ale Uniunii Europene, situația României față de cele mai importante probleme semnalate de Comisia Europeană, dar și politicile educaționale la nivelul Uniunii. Partea a doua descrie în prima parte abordări ale managementului de proiect, ce înseamnă un proiect finanțat din fonduri europene, precum și principalele probleme de dezvoltare transversale. Partea a treia prezintă două exemple de bune practici realizate în cadrul celui mai amplu program, și anume Erasmus Prima parte analizează trăsăturile contextului european, domeniile de activitate ale Uniunii Europene, situația României față de cele mai importante probleme semnalate de Comisia Europeană, dar și politicile educaționale la nivelul Uniunii. Partea a doua descrie în prima parte abordări ale managementului de proiect, ce înseamnă un proiect finanțat din fonduri europene, precum și principalele probleme de dezvoltare transversale. Partea a treia prezintă două exemple de bune practici realizate în cadrul celui mai amplu program, și anume Erasmus Prima parte analizează trăsăturile contextului european, domeniile de activitate ale Uniunii Europene, situația României față de cele mai importante probleme semnalate de Comisia Europeană, dar și politicile educaționale la nivelul Uniunii. Partea a doua descrie în prima parte abordări ale managementului de proiect, ce înseamnă un proiect finanțat din fonduri europene, precum și principalele probleme de dezvoltare transversale. Partea a treia prezintă două exemple de bune practici realizate în cadrul celui mai amplu program, și anume Erasmus ce înseamnă un proiect finanțat din fonduri europene precum și principalele probleme de dezvoltare transversale. Partea a treia prezintă două exemple de bune practici realizate în cadrul celui mai amplu program, și anume Erasmus ce înseamnă un proiect finanțat din fonduri europene precum și principalele probleme de dezvoltare transversale. Partea a treia prezintă două exemple de bune practici realizate în cadrul celui mai amplu program, și anume Erasmus.
Referințe
Adrian Liviu Ivan, Sub zodia „Statelor Unite ale Europei” De la Ideea și Planurile de Unitate Europeană la Europa Supranațională. Cluj-Napoca: Ecoo, 2006.
Claudiu Zamfir, (2022). Greu la fondurile UE: România, la coada absorbției banilor europeni 2014-2020. Mai sunt 14 miliarde de euro la care ne uiăm lung, Startup Café/21.01.2022 accessed to https://www.startupcafe.ro/fonduri-europene/romania-absorbtie-fonduri-europene-miliarde-euro.htm, on date 3.02.2023.
Claudia Anamaria Iov, Raluca Luțai, Adrian Liviu Ivan, Ghidul Uniunii Europene pentru elevi și profesori Educație pentru Cetățenie, Democrație și Diversitate într-o Europă a tinerilor. Cluj-Napoca: CA Publishing, 2018.
Cosmin Nada, Justyna Legutko, Maybe we did not learn that much academically, but we learn more from experience – Erasmus mobility and its potential for transformative learning. „International Journal of Intercultural Relations”, nr.87/2022, accessed to https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0147176722000281, on date 3.03.2023.
Michel Foucher, La Republique Europeenne. Paris, Belin 2000.
Phillip Hallinger, Stephan Huber, School leadership that makes a difference: international perspectives, School Effectiveness and School Improvement: An International Journal of Research, Policy and Practice. London: Routledge2012, accessed on https://www.researchgate.net/publication/239787062_School_leadership_that_makes_a_difference_international_perspectives, on date 08.12.2022
European Commission, Economic and Monetary Union, accessed on https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/economic-and-fiscal-policy-coordination/economic-and-monetary-union_en, to date de 14.12.2022.
European Commission, Erasmus+ EU programme for education, training, youth and sport. Accessed on https://erasmus-plus.ec.europa.eu/ro/despre-erasmus/despre-erasmus, to date 14.03.2023
European Commission, What is Horizon 2020?, accessed on https://wayback.archive-it.org/12090/20220124080448/https://ec.europa.eu /programmes/horizon2020/en/what-horizon-2020, to 15.12.2022.
European Commission, European Green Deal, 2020, p.22, accessed on https://ec.europa.eu/clima/eu-action/european-green-deal_en, to date 14.12.2022.
Eurostat, Continued decline in early school leavers in the UE, 2021, acchttps://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/ddn-20210624-2, on date 16.03.2023.
Eurostat, Early leavers from education and training by sex and labour status, 2021, accessed to https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/EDAT_LFSE_14__custom_1052523/bookmark/table?lang=en&bookmarkId=8cadd261-d35a-4be6-9162-89f6d8d85d08, on date 11.01.2023.
Eurostat, Participation rate in education and training, last 4 weeks – 2020. Statistics to 2021, accessed to https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Adult_learning_statistics, on date 14.01.2023.
Eurostat, Glossary: Vocational education and training (VET), 2021 accessed to https://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php?title=Glossary: Vocational_education_and_training_(VE), on date 15.01.2023.
European Court of Auditory, EU actions aimed at raising the level of basic digital skills-analissis document nr.02/2021, p.7 accessed to https://www.eca.europa.eu/lists/ecadocuments/rw21_02/rw_digital_skills_ro.pdf, on date 15.01.2023.
European Commission, Digital Economy and Society Index 2021: overall preogress in digital transition but need for new EU-wide efforts. Brussels, 2021, accessed to https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_21_5481, on date 15.01.2023.
European Commission, Europe’s Digital Decade: digital targets for 2030. Statistics 2022, accessed to https://ec.europa.eu/info/strategy/priorities-2019-2024/europe-fit-digital-age/europes-digital-decade-digital-targets-2030_en#international-partnerships-for-the-digital-decade, on date 15.03.2023
European Commission, Aid Delivery Methods Porject Cycle Management Guidelines. Brussels. Accesat pe https://ec.europa.eu/international-partnerships/system/files/methodology-aid-delivery-methods-project-cycle-management-200403_en.pdf, la data 16.03.2023
Fonduri Structurale, EU Budget for the Future, 2021, accessed to https://www.fonduri-structurale.ro/2021-2027, on date 16.01.2023
European Commission, Public Health, accesed to https://ec.europa.eu/info/policies/public-health_en, on date 15.02.2023.
Euractiv, Educație la puterea viitorului: ajută fondurile europene modernizarea învățământului românesc, 2020, accessed to https://www.euractiv.ro/fonduri-ue-politica-de-coeziune/educatie-la-puterea-viitorului-prin-fonduri-europene-13343, on date 21.01.2023.
European Commission, State of execution of payments for 2014-2020 ESIF Operational Programmes and the level of the „rest a liquider” (RAL) for 2007-2013 Heading 2a (former Heading 1b) programmes (Status as of 31st December 2021). Brussels, 2022, accessed to https://www.scribd.com/document/554250870/EU-Funds-2014-2020#download&from_embed, on date 3.02.2023.
European Commission, The new Erasmus+ programme for 2021-2027 has launched!, 2021, accessed pe https://www.eacea.ec.europa.eu/news-events/news/new-erasmus-programme-2021-2027-has-launched-2021-03-25_en, on date 20.02.2023.
European Commission, Feed4Saving. Accesat pe https://erasmus-plus.ec. europa.eu/projects/search/details/2016-1-RO01-KA201-024552, on date 2.02.2023.
Descărcări
Publicat
Cum cităm
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2023 International Journal of Legal and Social Order
Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-NonCommercial 4.0 International License.